/ Category / Viaţa duhovnicească

Viaţa duhovnicească

Părintele Evsevios Vittis a fost timp de peste treizeci de ani unul din importanţii duhovnici şi predicatori ai Bisericii Ortodoxe din…
                                                                         Înainte de a expune micile mele experienţe celor care vor să devină monahi, se cuvine să spun…
      Cele mai multe și cele mai mari minuni ale Starețului au fost învierile duhovnicești. Foarte mulți oameni…
  Domnul S. din Kalamata, locuitor în Atena, călătorea cu mașina sa spre Ioanina. Pe drum a fost victima unei…
Starețul nu a încetat să-i ajute pe oameni nici chiar după adormirea sa. Nu numai atunci când se afla în…
  Pr. Petru Sidoreac     Cu picuri de ploaie fruntea mi-o hrănesc Şi, călcând pe cale, simt că mă…
Așa cum s-a spus, nevoința și durerea l-au însoțit pe Stareț toată viața sa. Făcea nevoință de bunăvoie și o…
  Ascultarea le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai neînsemnată neascultare faţă de duhovnic alungă harul.…
(Sfaturi ale Părintelui Efrem Catunakiotul către un grup de laici)  În 1973, un grup de tineri din Nafpaktos, având duhovnic…
  - Gheronda, dacă din neatenţie fac o greşeală şi nu-mi dau seama să-mi cer iertare de la sora pe…